…Si iata ca scepticismul meu incepe sa capete o nuanta de adevar: cititi aici acest material din Foreign Policy care sumarizeaza recentele framantari pe tema gazoductelor care trec sau nu prin Romania, care au sau nu gaze, care – la urma urmei – exista sau nu.Mie unul mi se pare clar ca asa e, adica Nabucco devine din ce in ce mai mult o idee care moare inainte de a se fi nascut. E clar ca principala sursa de gaze, Azerbaidjanul, nu are nici un interes – la fel ca si toate celelalte republici foste sovietice din zona – sa-si strice relatiile (bune, mai putin bune, cum or fi ele) cu mama Rusia. Si nici cu fratele mai mare China.
E clar ca este/a fost vorba de un proiect eminamente politic – Europa vrea sa devina independenta energetic. Si, pana cand energiile de orice alte feluri vor ajunge sa poata fi utilizate ca sursa permanenta, gazul ramane singura optiune.
Singura solutie fizica si nu politica pentru ca Nabucco sa se transforme in realitate ramane ca proiectul, ca doar asa putem sa-i spunem, s-o coteasca in jos in Turcia. Spre Iran si Iraq. Cate gaze or avea si astia. Sa presupunem, pentru frumusetea povestii, ca au.
Numai ca aici politica Europei se ciocneste cu politica S.U.A. si, pe langa asta, cu o extrem de mare instabilitate de toate felurile. Ar fi ironic ca, fie si la nivel teoretic, americanii sa ajunga sa tina in mana robinetul de gaz al Europei. Sau, altfel pusa problema, islamul sa tina in mana robinetul de gaze al crestinatatii. [A nu se intelege de aici ca am ceva cu islamul. Nici ca religie, nici civilizatie. Doar cu fundamentalistii.]
E drept ca in ultima perioada politica externa americana e absenta, dar asta nu inseamna ca ea nu exista. Statele Unite se screm – si o vor mai face ceva vreme – daca sa atace Iranul sau nu, Iraqul este si va ramane un butoi cu pulbere. Exista riscul ca intreaga zona sa ajunga precum exploatarile africane – la mana gherilelor care, au n-au treaba, mai arunca in aer o conducta, mai rapesc o echipa de muncitori, ca sa nu se plictiseasca si sa le treaca ziua mai usor.
Trecand peste toate astea, invingand fie si la nivel pur teoretic abisurile (geo)politicii, proiectul va avea de intampinat o alta mare piedica, peste care nu ar mai trece la fel de usor – segmentul din Romania. Daca realizarea lui s-ar face la fel cum se fac toate in tara asta – si aici nu am alt exemplu mai potrivit decat autostrazile – teava numita Nabucoo ar costa mult mai mult decat si-ar putea permite Europa sa plateasca si ar ajunge sa fie gata cu mult dupa ce energiile conventionale ale Pamantului se vor fi epuizat. Si ar avea, din loc in loc, o gramada de robinete cu care s-ar incalzi diverse locatii ale unor cetateni.
